corvoada pe 4 roti... A seis!

pentru inceput o sa sa-mi sintetizez in cateva cuvinte proprii 21 de ani din viata ca sa pot trece de fapt la problema principala pe care simt nevoia sa o dezbat azi.
imi pare rau ca trebuie sa imi reiau activitatea "blogorista" cu subiectu' asta, dar se pare ca e cam singurul care ma urmareste de ceva vreme si ca altceva interesant de povestit nu prea mi s-a mai intamplat in ultima perioada de timp!
ei bine, eu, in mai toata copilaria mea nu am facut nimic altceva decat sa fiu o frustrata si o complexata din diverse motive pe care le-am mai scris pe aici. problema e ca nu ma deranja cum eram, problema era ca cei care aveau contact cu mine chiar ma priveau fix cu aceasi ochi cu care ma vedeam si eu.
ma rog, timpul a trecut, m-am maturizat destul cat sa-mi depasesc conditia si sa imi placa ce vad in oglinda si sa imi accept defectele ca vorba aia, nimeni nu e perfect.
am fost o eleva silitoare careia tot timpul i-a placut sa fie intr-o continua ascensiune si care acum s-a transformat intr-o studenta intr-un an terminal si dependenta de cofeina, la o facultate, zic eu, destul de buna. care a facut "imprudenta" de a se angaja la o firma ce i-a deschis mintea in privinta banilor si care a a ajutat-o sa inteleaga ca nu e deloc interesant sa ii chetuiesti inutil, avand in vedere cu cata truda si efort se castiga fiecare leut si nu in ultimul rand s-a transformat intr-o domnisoara mai independenta ca oricand, care are o stima extraodinara pentru parintii ei pentru ca sunt niste oameni respectabili care au stiut cum sa fie tot timpul in varf fara nici un ajutor colateral si pentru ca au stiut sa ii dea o educatie "independenta" de situatia lor materiala si ca absolut niciodata nu i-au dat mai mult decat a cerut, avand in vedere ca isi permiteau si inca isi permit destul ca sa faca asta.
ei bine, acesti parinti... de ceva vreme si-au permis sa isi mai achizitioneze inca o masina, care pentru mine inseamna o adunatura de fiare asezate intr-o ordine anume intr-un mod inteligent, un fel de lego, dar cu care din fericire iti rezolvi mai toate problemele in timp util. si pentru ca din pacate sunt cam singurul "copil" al familiei, pentru ca intr-adevar conjunctura a fost de asa natura, mi-a revenit mie "dreptul" sa o conduc ca saracu' tata nu poate sta in 2 in acelasi timp.
bun. unde vroiam sa ajung?:)
de cand sunt la "carma bolidului" dintr-o data cei care ma stiau din trecut o complexata si o frustrata si cu care am pierdut legatura atat de mult incat ajunsesem nici sa nu ne mai salutam, dintr-o data ma complimenteaza maxim: "wow, ce schimbare, esti mai frumoasa ca oricand, cand mergem la un suc sa mai vorbim si noi!" sau "ce transformare.... in bine" si cate si mai cate.
nu vad esenta! ori pentru ca sunt eu proasta, ori ca pur si simplu, nu vreau s-o vad. nu inteleg care e beneficiul?? e "funky" sa dai flash in trafic unei masini diferite aparute in oras sau sa saluti cu un claxon mai lung??? pur si simplu nu inteleg de ce e nevoie sa se schimbe atitudinea atat de drastic cand de fapt eu am fost din totdeauna la fel, numai ca niciodata nu mi-a placut sa arat asta.
eu una meditez la treaba asta de vreo 2-3 saptamani incoa si tot nu pot sa-mi dau seama, care e de fapt raspunsul..... dar stiu sigur ca e chiar trist! extrem de trist!