Ajutor!

credeam ca azi o sa ma trezesc cu creierii limpezi. se pare ca m-am inselat! si firar ea de inselare ca pune stapanire pe mine. in ultima vreme am niste dimineti atat de previzibile incat incep sa ma infioare. este a 53-a dimineata din viata mea in care am aceeasi neliniste si aceleasi mormane de semne de intrebare de stau sa-mi cada in cap si poate eventual sa-l crape o data pentru totdeauna, ca poate scap de "apasare".
unde-i carenta intelecuala? vine imediat si explicatia.
facand un calcul amanuntit am constatat ca din ultimile doua luni din viata mi-am petrecut 1072 de ore gandindu-ma la viitorul meu. ma simt intr-o perioada in care predomina o maaare incertitudine.
ma apropii cu pasi repezi de 22 de ani si constat ca incep sa scap treptat de anii copilariei si de indiferenta si in schimb capat, griji, responsabilitati, decizii de luat de una singura ce imi pot schimba sau nu viitorul (sigur, sub atenta supraveghere a celor mari - parintii mei, in cazul de fata, dar care nu pot favoriza in nici un fel situatia ca deh, n-au avut ce face si cred ca mi-au bagat discernamant si putere de decizie pana si in cele mai ascunse locuri, ca sa nu le spun pe de-a dreptu').
ma gandesc ca in curand o sa fiu proaspat licentiata, ca va trebui sa incep imediat un master, ca sa pot echivala studiile-mi universitare cu ceva ce suna a "elita" nu cu o posibila "postliceala"... si ce crezi? ma simt o inapta, o inutila... "una buena para nada" (cum ar spune dona barbara din telenovela cu acelasi nume :| ). nici macar nu ma vad angajata si facand parte zilnic din rutina corporatista absolut deloc. am un spirit prea creativ ce tipa ca vrea sa fie exploatat la maximum.
stiu ca poate exagerez, dar serios ca ma gandesc destul de serios la problematica. neavand absolut deloc experienta si nefiind catusi de putin prinsa in miliardele de teorii intr-ale marketingului, momentan nu ma vad facand nimic.
am si karma "buna" se pare; mai ales anu' asta in care absolv in plina criza economica ce aduce dupa sine automat si stoparea ofertei pentru locurile de munca.
na cristino. descurca-te!
mi se pare ca traiesc un cosmar. ca trec prin cea mai grea perioada a vietii mele. perioada in care tre' sa-mi decid singura viitorul, sa castig singura banii mei, sa fiu raspunzatoare pentru faptele mele, fie ele bune sau rele.
daca la 16 ani poate ca aveam alta viziune asupra vietii, gen "hai sa ma treaca stanciu la romana" sau "doamne ajuta sa o prind pe david azi la chimie in toane relatriv bune", la 21 ma simt atat de impovarata cu o gramada de ganduri carora simt ca nu le mai pot face fata cu atat mai putin sa lucrez intens sa le transform in realitate.
nu stiu, dar e al naibi de greu sa hotarasc singura ce trebuie sa fac cu viata mea! heeeeeeelp!!!!!