de fiecare data cand deschid, dupa muuuult timp, pagina asta afurisita ca sa scriu cate ceva pe blog, niciodata nu scriu ce imi propun. am in cap un amalgam de subiecte mai mult sau mai putin interesante despre viata mea insipida si ciudat, nu ma pot hotari asupra unuia.
vezi ce inseamna sa nu mai scrii o perioada?! parca am doua maini stangi in creier care imi strang informatia sau zici ca saracii mei neuroni, aia doi pe care ii mai am, complesiti de lene, nu mai fac sinapsele cum trebuie si o ia Cristina frumos pe aratura.
nu-i nimic, manageriez frumos situatia si cum-ne-cum ies cu capul sus din ea.
am terminat facultatea. na! ca am facut-o si p'asta. imbatranesc frumos si sigur, dar macar sunt bucuroasa ca am facut ceva productiv in astia trei ani petrecuti in valtoarea obositoare a capitalei.
mai nou scriu la licenta, tocmai d'aia am si venit acasa. cica-i mai multa liniste si ma pot concentra mai bine... pe naiba!
Calarasiul asta, pe cuvant, de nu ma surprinde pe minut ce trece.
astfel am ajuns sa raportez orice cacanarie pe care o vad oriunde, la el.
e putin cam grav sa nu ma mai surprinda nici o masina "fita" pentru ca aici nu vad una de acelasi gen, ci mai multe... e grav sa sochez pe X sau Y ca ma vede ca ma plimb PE JOS in parc, de parca e ceva rusinos... "-cum ma Cristina?! ai masina si mergi pe jos???"/:), e grav sa vezi gagicute de 16-18 ani care se zbat sa se agate de gatu' unui firfizon care cica e "shmecher" ca o arde cu altii mai firfizoni ca el, doar ca sa intre si ele in randu' lumii, si bineinteles e grav sa mergi singura noaptea in masina, frumusel spre casa si la un moment dat sa vezi cum opreste unu' paralel cu tine si invoca fel de fel de semne obscene doar ca m-am bagat in fata lui la semafor si i-am stricat liniutza cu tovarasu' din dreapta, claxoane peste claxoane ca si cum e un trafic greu si intens si nu se poate sa existe vreo masina inainte ca deh, timpu' e pretios..s.a.m.d.
bine, acum as fi retardata sa spun ca asta se intampla numai in Calarasi, asa-i peste tot, dar parca, locuind de-o viata in el mi-as fi dorit sa il vad intr-un continuu progres nu regres, sau macar sa fi pastrat aceeasi linie constanta in ceea ce priveste agitatia inutila.
e vara si este explozie de fustite, partalonasi scurti, rochite, ochelari de soare, domnisoare ce vor sa epateze negresit, poate le ia in seama un monden "feroce", cozi la spalatoriile de masini, altele la benzinarie, ca doar deh.... tre' sa definalm pe prelungirea bucuresti cu bolidu' inscris in bulgareste... mai un claxon, mai o apa pe la terasa si uite asa trece ziua si s-a mai dus una din viata, semnata negresit in condica mondena locala...
cred ca d'aia imi si place acasa... "picanteriile" astea penibile, starnesc un umor spontan la care nu poti fi indiferent si iti doresti o amplificare mai mare a unor astfel de evenimente...
spre exemplu, nu credeam ca mai exista posibilitatea, aici, unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea, sa fiu partasa unei spontaneitati geniale... si anume sa opreasca un x masina in fata mea si sa ma invite la o tura nocturna :))
ma rog, poate ca e mai putin important sau poate ca nu este un exemplu tocmai inspirat, cert este ca si acasa a luat-o lumea razna. si in loc sa te bucuri de liniste si pace, cand vii acasa, din padurea amazoniana, cunoscuta si de numele de Bucuresti, in loc sa te eliberezi de intamplari nefericite, dai peste altele.
ce sa zic... azi e miercuri... astept cu "nerabdare" sambata cand ies gagicutele afara, dupa ce au economisit toata saptamana si sa ma uimesc de alte intamplari tragico - comice.
cam atat... ma inclin!
